Caută
Close this search box.

Clotilde Armand pregăteşte schimbarea la faţă a Gării de Nord

clotilde armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a inaugurat concursul pentru regenerarea urbană a zonei Pieței Gării de Nord.

Ea a avut o primă întâlnire cu specialiști din arhitectură, urbanism, design urban, peisaj, sociologie, antropologie, mobilitate și incluziune.

„Concurs de soluții pentru regenerarea urbană a zonei Pieței Gării de Nord. O primă discuție profesională pe tema impactului regenerării urbane a acestui spațiu public a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 28 iulie 2021, la sediul Primăriei Sectorului 1.

La întâlnirea de lucru au participat specialiști din zona arhitecturii, urbanismului, designului urban, peisajului, sociologiei, antropologiei, mobilității și incluziunii pentru a sintetiza opinii necesare structurării ulterioare a unui bun concurs de soluții.

Gara de Nord este principala poartă feroviară a României care face parte din patrimoniul arhitectural bucureștean și național. De aceea, întreaga zonă a Gării de Nord trebuie regândită cu atenție din punct de vedere arhitectural și al mobilității urbane pentru a răspunde necesităților unei capitale europene. Acest proiect va avea la bază un concurs de soluții organizat în mod transparent care va implica cei mai buni specialiști din domeniul arhitecturii și urbanismului.

Evenimentul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România – filiala București, alături de Primăria Sectorului 1, în cadrul Anualei de Arhitectură București 2021, ediția a XIX-a, și s-a dorit a fi o etapă preliminară care a avut ca scop sintetizarea celor mai bune idei comune despre spațiul public al Gării de Nord și identificarea impactului asupra țesutului urban-arhitectural-social existent, asupra structurii de mobilitate din zona și asupra importanței lui la nivelul întregului oraș”, a anunțat Clotilde Armand.

Clotilde Armand și ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, au discutat deja despre modernizarea Gării de Nord, una dintre clădirile-simbol ale Capitalei.

„Trebuie să facem ceva cu Gara de Nord. Vrem o esplanadă, vrem o gară modernă. Este o viziune. Gara este sufletul orașului”, a declarat Clotilde Armand, într-un vlog postat pe YouTube, în luna aprilie. Ministrul Transporturilor a explicat că, în acest caz, este vorba despre o chestiune care ține foarte mult de urbanism și de arhitectură.

„CFR, așa cum a gândit întotdeauna dezvoltarea infrastructurilor feroviare, este foarte tehnic. Știe despre șînă, despre peron, despre semnalistică. Aici este o chestiune care ține de țesutul orașului”, a afirmat Drulă, care a adăugat că aceste lucrări de mare amploare trebuie gândite integrat.

Edilul Sectorului 1 a precizat că o gară are nevoie de o esplanadă.

„O gară are nevoie de o esplanadă, de un spațiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spațiu, într-un fel, spațiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de șase benzi de circulație.

Trebuie să readucem acest spațiu deschis în fața gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spațiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spațiu social”, a explicat Armand.

Cătălin Drulă a arătat că în acest proiect trebuie implicată și Primăria Capitalei, fiind vorba de bulevarde, parcul din fața gării și Muzeul CFR.

„Întreaga zonă are mult potențial, trebuie o viziune, poate facem un concurs internațional”, a completat ministrul Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri