Caută
Close this search box.

Comisar european: Sezonul pentru turişti nu este în pericol în Europa, în ciuda creșterii numărului de cazuri de Covid-19

plajă

Sezonul estival pentru turişti în Europa nu este în pericol, în ciuda unei noi creşteri a numărului de infectări cu coronavirus în diverse ţări, afirmă comisarul european al Economiei, Paolo Gentiloni, potrivit DPA citată de Agerpres.

Într-un interviu apărut sâmbătă în ziarele grupului media Funke din Germania, Gentiloni a spus că „acum trebuie să ne ferim să devenim prea entuziaşti sau să exagerăm cu reacţiile” în privinţa pandemiei. Datorită vaccinării, creşterea numărului de infectări nu a dus automat la o situaţie mai periculoasă, a afirmat el.

În ciuda tulpinii Delta, extrem de contagioasă, este posibil „un sezon estival intens”, potrivit comisarului european.

Gentiloni a atras atenţia să nu se introducă restricţii unilaterale nejustificate în mod individual de către statele membre. „Sper foarte tare că toate ţările UE îşi vor coordona acţiunile cât mai mult posibil”, a spus el.

„Acţiunile unilaterale nu vor face decât să amplifice insecuritatea în Europa”, a adăugat Gentiloni. El a subliniat de asemenea că, datorită avansului campaniilor de vaccinare, situaţia este diferită în această vară comparativ cu acum un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri