Caută
Close this search box.

Documentul pus de ministrul demis al Finanțelor pe masa lui Cîțu. Nazare: E o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele

nazare

Fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, susține, într-o postare pe Facebook, în analiza execuţiei bugetare la luna mai, transmisă premierului, că evidenţia un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli.

„Aceste cheltuieli trebuie obligatoriu acoperite până la sfârşitul anului, din care cel mai mare cuantum vizează domeniul sănătatii. Veniturile sunt în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, însă, indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creşterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, a scris pe Facebook, Alexandru Nazare.

El precizează că în analiza trimisă premierului Florin Cîțu atrăgea atenţia că este imperativ să se facă economii, în condițiile în care eventuale alocări pentru proiecte noi pot determina o creştere a deficitului asumat.

„Din suma vehiculată de 12 miliarde, care ar rămâne neutilizată la luna iunie, trebuie ţinut cont de faptul că 7 miliarde lei sunt fonduri europene. Această sumă nu poate fi considerată sub nici o formă economisită, dacă vrem să ajungem la prognoza de absorbţie pentru 2021. În acest sens, este evident şi o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele, înainte să discutăm despre o sumă sau alta destinată programelor de investiţii, de altfel atât de necesare”, mai spune fostul ministru.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că a semnat calendarul pentru adoptarea rectificării bugetare, iar în intervalul 16 – 20 august este estimată adoptarea ordonanţei privitoare la rectificarea bugetului de stat.

El a precizat că a cerut o execuție bugetară la Ministerul Finanțelor și a constatat că „12 miliarde de lei nu au fost cheltuiți”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri