Caută
Close this search box.

Grecia testează la punctele terestre de trecere a frontierei aleatoriu, nu obligatoriu

Autorităţile elene nu au făcut un anunţ referitor la testarea obligatorie a turiştilor care intră în ţară prin punctele de frontieră terestre, ci au precizat că vor fi efectuate teste în mod aleatoriu, aşa cum s-a procedat până în prezent, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Reacţia ANAT vine după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora turiştii care intră în Grecia, prin punctele de frontieră terestre, indiferent dacă sunt sau nu vaccinaţi, vor efectua în mod obligatoriu un test rapid anti-covid.

Un anunţ publicat ieri (miercuri, n.r.) pe site-ul Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE) şi preluat de mass-media a generat panică în rândul turiştilor. Anume, că toţi turiştii care intră în Grecia, prin punctele de frontieră terestre, indiferent dacă sunt sau nu vaccinaţi, vor efectua în mod obligatoriu un test rapid anti-covid. Autorităţile elene nu au făcut un astfel de anunţ, ci au precizat că vor fi efectuate teste în mod aleatoriu, aşa cum s-a procedat până în prezent şi aşa cum procedează şi alte ţări. Probabil că a fost o eroare de traducere pe site-ul ministerului român, însă ANAT solicită o responsabilitate mai mare din partea MAE, mai ales că intrăm în plin sezon turistic şi din ce în ce mai mulţi turişti români optează pentru Grecia ca destinaţie„, subliniază ANAT, citat de Agerpres.

Potrivit patronatului din turism, un astfel de anunţ poate declanşa, pe lângă panică, şi un val de renunţări sau anulări, iar orice anunţ tradus eronat poate determina pierderi de neconceput industriei turistice.

Citește și: Sănătate scumpă în țară săracă

Fireşte, ANAT solicită şi autorităţilor elene să optimizeze controalele la frontieră, deoarece o staţionare îndelungată la punctele de trecere a frontierei dăunează atât turiştilor care intră în Grecia dar şi pot afecta turismul elen„, se mai arată în documentul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri