Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis: Premierul are tot dreptul să îşi schimbe echipa, când crede că lucrurile trebuie să meargă mai bine

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, comentând revocarea lui Alexandru Nazare de la Ministerul de Finanţe, că premierul are dreptul să îşi schimbe echipa când crede că lucrurile trebuie să meargă mai bine.

Iohannis a subliniat că Guvernul are susţinerea PNL şi a coaliţiei.

„Cred că este bine să vedem lucrurile într-o notă realistă. Guvernul are sprijinul partidului şi are tot sprijinul coaliţiei din care a rezultat. Iar dacă premierul a considerat că e necesară schimbarea unui ministru, înseamnă că a făcut o evaluare şi ştie ce face.

Premierul este cel care ştie cum funcţionează Guvernul şi până la urmă premierul este responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului, are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine”, a declarat preşedintele, întrebat dacă există sprijin pentru Executiv, din partea PNL, din cauza rupturii între conducerea partidului şi prim-ministru.

Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor, precum şi decretul pentru preluarea interimară a portofoliului de către premierul Florin Cîţu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat că a discutat cu liderii coaliţiei despre această remaniere, că în cursul zilei de marţi a informat despre această decizie şi că a avut încă o discuţie joi dimineaţă cu toţi liderii coaliţiei.

La rândul său, Alexandru Nazare a explicat că şi-a făcut treaba la minister, cu rezultate vizibile, apreciate de multe ori chiar şi de şeful Guvernului. El a adăugat că i-a spus prim-ministrului că nu are motive întemeiate ca să demisioneze din funcţie.

Joi seară, el a transmis un mesaj de stabilitate şi continuitate, în special pentru investitori, care nu trebuie să interpreteze că ar exista în România vreo criză politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri