Caută
Close this search box.

Maia Sandu, pentru Euronews: „Acum avem toate instrumentele pentru a implementa reformele necesare”

maia sandu

Președintele Maia Sandu a declarat, într-un interviu pentru Euronews, că va demara reformele în justiție, după ce PAS a obținut o victorie categorică în alegerile parlamentare de duminică și va face singur majoritarea parlamentară, care va da ulterior și un Guvern care să sprijine astfel de acțiuni.

„Este o mare oportunitate și o mare responsabilitate, dar acum avem toate instrumentele pentru a implementa reformele necesare. Vom elimina judecătorii și procurorii corupți din sistem și vom curăța celelalte instituții pentru a le face independente de influențele diferitelor grupuri corupte, care fură bani publici de foarte mult timp”, a spus Maia Sandu într-un interviu pentru Euronews.

PAS a obținut la alegerile parlamentare de pe 11 iulie un scor de 52,80%, în timp ce rivalii săi pro-ruși de la Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor au obținut un scor de 27,12%.

PAS va avea 63 de parlamentari, în timp ce BeCS va avea doar 32 de mandate din 101 locuri în Parlamentul de la Chișinău. Alte șase mandate revin Partidului Ilan Șor, a oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat în primă instanță în dosarul „furtul miliardului”.

Șefa statului a mai declarat în același interviu că speră că rezultatul de duminică va marca „sfârșitul domniei hoților din Moldova”. Ea a mai afirmat că în următoarea legislatură va exista o majoritate care va vota o lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, prin care să fie curățat sistemul de persoane corupte, și a vorbit și despre modificarea legislației privind confiscarea averilor obținute ilicit și privind recuperarea banii furați de la stat.

Totodată, Maia Sandu a promis și îmbunătățirea mediului de afaceri și eliminarea controlului abuziv din partea unor instituții de stat asupra oamenilor de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri