Caută
Close this search box.

Şeful liberalilor ieşeni, către liderul local PSD, Maricel Popa, în ziua eliberării lui Dragnea: După doi ani şi două luni de rătăcire, v-aţi regăsit busola politică

Alexandru Muraru

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, şi-a regăsit „busola politică” după eliberarea lui Liviu Dragnea, liberalul acuzând conducerea PSD Iaşi că l-a urmat pe Dragnea în „celebrele defilări electorale din perioada baroniadei social-democrate”.

Alexandru Muraru afirmă, într-un comunicat de presă, că eliberarea condiţionată din închisoare a lui Liviu Dragnea are „o semnificaţie pentru Maricel Popa şi întreaga camarilă PSD Iaşi, care l-au urmat disciplinar în celebrele defilări electorale din perioada de tristă amintire a baroniadei social-democrate”.

Liderul PNL Iaşi susţine că şeful social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa, nu s-a dezis în 2019 de Liviu Dragnea şi că s-a afişat fără „nicio urmă de mustrare a conştiinţei” alături de fostul lider PSD.

„Să nu ne amăgim: PSD Iaşi a fost şi va rămâne cu imaginea de redută a lui Liviu Dragnea, a practicilor şi conduitei suspecte de încălcare a legii. Şi atunci, şi acum, PSD Iaşi rămâne acelaşi partid nefrecventabil, rezistent la reformă, condus de unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai «„liderului suprem». Nimeni nu va putea şterge din memoria colectivă a ieşenilor imaginile repulsive de la mitingul social-democraţilor din 9 mai 2019, organizat la Iaşi de către Maricel Popa, în compania celor mai toxice personaje politice ale acelor vremuri: Codrin Ştefănescu, Olguţa Vasilescu sau Dragoş Benea”, afirmă liderul ieşean al liberalilor, deputatul Alexandru Muraru.

Totodată, Muraru consideră că pentru Maricel Popa ziua eliberării lui Dragnea este una fericită.

„Domnule Maricel Popa, după doi ani şi două luni de rătăcire, v-aţi regăsit busola politică!”, afirmă Muraru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri