Caută
Close this search box.

SUA, Canada şi Marea Britanie acuză China că a compromis Microsoft Exchange Server

Microsoft Exchange

NATO condamnă atacurile cibernetice la adresa securităţii Alianţei, precizând într-un comunicat că incidentele de tip ransomware s-au înmulţit, acestea vizând infrastructura sa şi instituţiile democratice.

Alianţa recunoaşte declaraţiile Aliaţilor, precum Canada, Marea Britanie şi Statele Unite, care atribuie Republicii Populare Chineze responsabilitatea pentru compromiterea Microsoft Exchange Server.

„Observăm cu îngrijorare din ce în ce mai mare că ameninţările cibernetice la adresa Alianţei sunt complexe, distructive, coercitive şi sunt din ce în ce mai frecvente. Acest lucru este demonstrat prin recentele incidente de tip ransomware şi prin alte atacuri cibernetice care vizează infrastructura noastră şi instituţiile democratice, precum şi precum şi exploatarea punctelor slabe ale lanţurilor de aprovizionare hardware şi software”, se arată în comunicatul Consiliul Atlanticului de Nord.

Potrivit acestuia, NATO comdamnă „astfel de activităţi cibernetice rău intenţionate, destinate să destabilizeze şi să dăuneze securităţii euro-atlantice şi să afecteze viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri”.

„Folosim NATO drept platformă pentru consultări politice (…). Reafirmând mandatul defensiv al NATO, Alianţa este hotărâtă să folosească întreaga gamă de capacităţi, după caz, pentru a descuraja, apăra şi contracara în mod activ spectrul complet de ameninţări cibernetice, în conformitate cu dreptul internaţional. NATO va continua să se adapteze ameninţărilor cibernetice în creştere (…). Rămânem angajaţi să susţinem apărări cibernetice naţionale puternice, inclusiv prin implementarea integrală a angajamentului NATO de apărare cibernetică. Rămânem dedicaţi în a asigura o protecţie cibernetică la nivel naţional, inclusiv prin intermediul implementării programului NATO Cyber Defence Pledge”, potrivit declaraţiei.

Alianţa este solidară cu cei afectaţi de recentele atacuri cibernetice, „inclusiv faţă de compromiterea Microsoft Exchange Server”.

Canada, Marea Britanie şi SUA acuză China pentru acest incident.

„Astfel de activităţi cibernetice dăunătoare subminează siguranţa, încrederea şi stabilitatea în spaţiul cibernetic. Recunoaştem declaraţiile Aliaţilor, precum Canada, Marea Britanie şi Statele Unite, care atribuie responsabilitatea pentru compromiterea Microsoft Exchange Server Republicii Populare Chineze. Facem apel la toate statele, inclusiv China, să îşi respecte angajamentele şi obligaţiile internaţionale şi să acţioneze responsabil în sistemul internaţional, inclusiv în spaţiul cibernetic. Reiterăm, de asemenea, dorinţa de a menţine un dialog constructiv cu China, bazat pe interesele noastre, pe domenii relevante pentru Alianţă, cum ar fi ameninţările cibernetice şi pe provocări comune”.

„Promovăm o securitate cibernetică liberă, paşnică şi deschisă şi suntem dedicaţi eforturilor de a creşte stabilitatea şi de a reduce riscurile conflictelor prin promovarea respectului faţă de legile internaţionale şi de normele responsabile de comportament ale statelor în ceea ce priveşte spaţiul virtual, lucruri recunoscute de toate statele membre ale Naţiunilor Unite. Lucrăm împreună ca o Alianţă şi ca parteneri în faţa acestor provocări”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri