Caută
Close this search box.

Tancuri rusești T-72, aduse la granița cu Afganistanul

Rusia a mobilizat, marți, tancuri T-72 în proximitatea graniței Tadjikistanului cu Afganistanul, înainte de a efectua o serie de exerciții militare, care sunt programate pentru luna viitoare, potrivit Reuters.

Mișcarea Moscovei vine în contextul conflictelor cauzate de retragerea Statelor Unite din regiune și ofensivele talibanilor.

Tancurile T-72 s-au deplasat 200 de kilometri de la cea mai mare bază militară rusească din Tadjikistan până la granița cu Afganistanul. De asemenea, armata rusă a făcut exerciții de respingere a focului inamic și de protejare împotriva convoaielor.

Între 5 și 10 august vor avea loc exercițiile militare comune ale Rusiei, Tadjikistanului și Uzbekistanului, la numai 20 de kilometri de granița afgană.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat anterior că Rusia va interveni în conflictul din Afganistan numai dacă tensiunile militare din țară se vor extinde în afara granițelor sale, fapt ce ar putea afecta securitatea partenerilor Moscovei.

„Evenimentele din Afganistan ne preocupă exclusiv din punctul de vedere al unei posibile «revărsări a problemelor» pe teritoriul aliaţilor noştri”, a precizat Lavrov. Acesta a adăugat că Rusia „nu intenţionează să întreprindă nicio acţiune în privinţa conflictului afgan, cu excepţia reiterării apelurilor sale insistente pentru ca procesul politic, pe care toţi afganii l-au susţinut în vorbe, să înceapă cât mai curând posibil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri