Caută
Close this search box.

Un pod care trece peste râul Vedea, în Teleorman, s-a prăbuşit: Șase persoane, rănite

Un pod care traversa podul peste râul Vedea din județul Teleorman s-a prăbușit, joi dimineață, iar mai mulți muncitori care lucrau la reabilitarea acestuia au fost răniți.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman anunţă că incidentul este cercetat ca un accident de muncă.

Am fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre producerea unui accident de muncă în localitatea Orbeasca. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat următoarele: în timp ce o echipă de muncitori, aparţinând unei societăţi din localitatea Comarnic, judeţul Prahova, executa lucrări de amenajare a unui pod peste râul Teleorman, o grindă din beton, pe care se aflau cinci muncitori, s-a rupt şi aceştia au căzut de la o înălţime de aproximativ 5 – 6 metri”, precizează IPJ Teleorman.

În urma incidentului au fost rănite şase persoane, cinci aflate pe grindă şi una care se afla sub podul aflat în construcţie. Victimele au fost evaluate şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări cu privire la accidentul de muncă înregistrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri