Un accident feroviar deosebit de grav a avut loc în Austria, unde un tren cu zeci de copii și adolescenți a căzut într-un rău. Cel puțîn zece persoane sunt rănite, arată presa internațională. Tragedia s-a produs cu o zi înaintea vacanței școlare, în provincia Salzburg.

Potrivit autorităților locale, accidentul a survenit la puțîn timp după orele 07:00 (05:00 GMT), lângă Kendlbruck. Vagonul a căzut la patru metri, peste terasament.

Un vagon al unui tren regional a căzut aproximativ patru metri, peste terasamentul răului Mur, și s-a oprit în apele acestuia, potrivit postului public austriac ORF. Serviciul pentru situații de urgență spune sinele de tren erau acoperite cu rădăcini sau ceva similar, după o furtună.

Majoritatea celor 50 de pasageri erau copii sau tineri, care se duceau în orașul Tamsweg, importantă destinație pentru elevii din regiunile învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here