Caută
Close this search box.

VIDEO Un şoarece se plimba ca Jerry prin lobodă, într-o covrigărie din Galaţi

şoarece

Inspectorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Galaţi au decis, marţi, închiderea unei covrigării, după apariţia în mediul online a unui filmuleţ în care se vedea un şoarece în incinta punctului comercial. De asemenea, firma a fost amendată cu 10.000 de lei.

Inspectorii OPC au descins în control la magazinul respectiv, care se află în imediata apropiere a Spitalului Judeţean Galaţi, după apariţia în mediul virtual a unor imagini în care un şoarece îşi face loc printre mobila punctului comercial şi pătrunde în zona în care se coc produsele şi se vând, informează News.ro.

„În urma apariţiei în spaţiul pubic a unei filmări care prezenta un şoarece ce se afla la interiorul unei unităţi de alimentaţie publică de tip simigerie pizzerie, din municipiul Galaţi, o echipă de control din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi s-a deplasat cu celeritate la această locaţie, constatând veridicitatea celor semnalate”, transmite OPC Galaţi.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au identificat în interiorul unităţii o gaură în pardoseală pe unde ar fi putut pătrunde rozătoarea în incintă. De asemenea, echipele de control au constatat existenţa a două capcane pentru şoareci, aflate sub un utilaj frigorific, într-una dintre acestea aflându-se prins un astfel de animal.

„Reprezentantul legal al operatorului economic a fost invitat de îndată, la sediul instituţiei, unde a fost finalizată acţiunea de control prin întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenţiei, prin care s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor de alimentaţie publică până la remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se, totodată, şi o sancţiune contravenţională, în valoare de 10.000 lei”, informează OPC Galaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri