Caută
Close this search box.

Vreme severă în România: 13 coduri roșii de ploi și furtuni, emise într-o singură zi

ANM a emis astăzi 13 coduri roșii și 12 portocalii, toate pentru ploi și vijelii puternice iar avertizările de vreme severă se mențin și în zilele următoare. Vor cădea în continuare cantități importante de apă, astfel încât există riscul de inundații în mai multe zone ale țării, unele deja afectate de furtuni, avertizează meteorologii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni mai multe avertizări de vreme extremă. La ora 10:00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Acesta va fi valabil până mâine de dimineață, la ora 10:00, și vizează cea mai mare parte a țării. Vor fi averse, fenomene electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 40 de litri/mp.

De la ora 14:00 până mâine dimineață la ora 10:00 va fi cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei iar spre seară în Banat, în cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei. Vor fi averse, fenomene electrice, vijelii și grindină iar în scurt timp cantitățile de apă vor trece de 60-80 de l/mp.

Sunt vizate județele Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Iași și Bacău.

Mesajul general de cod portocaliu a fost dublat de mai multe avertizări de cod roșu.

Furtuni vor fi și în zilele următoare. De mâine dimineață, de la ora 10:00, până pe 21 iulie la ora 12:00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Cea mai mare parte a țării, în nord, nord-est, centru, în sud-est și la munte vor fi averse, fenomene electrice, vijelii și grindină. Inclusiv în Capitală vor fi astfel de fenomene, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 70 de l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri