Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a discutat cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, subliniind importanţa întăririi securităţii Flancului Estic, inclusiv a consolidării posturii de descurajare din zona Mării Negre, în raport cu provocările de securitate din regiune. „Andrei Muraru şi-a exprimat speranţa că procesul de reevaluare a posturii globale a SUA va duce la o prezenţă militară americană consistentă pe Flancul Estic, inclusiv în România”, au arătat reprezentanţii Ambasadei.

Ambasada României în SUA arată, joi, că ambasadorul Andrei Muraru a participat, în urmă cu o zi, la o convorbire telefonică cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui SUA, alături de ambasadorii la Washington ai statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9).

„În cadrul discuţiilor, Andrei Muraru a subliniat importanţa întăririi securităţii Flancului Estic, inclusiv a consolidării posturii de descurajare din zona Mării Negre, în raport cu provocările de securitate din regiune. Andrei Muraru şi-a exprimat speranţa că procesul de reevaluare a posturii globale a SUA va duce la o prezenţă militară americană consistentă pe Flancul Estic, inclusiv în România”, precizează sursa citată.

Convorbirea consilierului pentru securitate naţională, Jake Sullivan, cu ambasadorii statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9) a avut ca scop consultarea aliaţilor NATO cu privire la politicile şi activităţile SUA de interes pentru regiune. În cadrul convorbirii, Jake Sullivan i-a informat pe ambasadori despre aspecte privind securitatea energetică, în special Nord Stream 2, şi a oferit detalii privind relaţia SUA cu Federaţia Rusă.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. La summit-ul organizat în luna mai a acestui an la Bucureşti a participat (online) pentru prima dată un şef de stat american – Preşedintele SUA, Joe Biden.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here