Caută
Close this search box.

Analiza cazurilor de COVID-19 în România: 80,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 25 august 2021, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 16-22 august 2021.

Astfel, până la 22 august 2021, 94,6% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 86,1% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 57,5% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi. 80,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate, potrivit raportului publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în România arată o tendinţă constantă în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară creştere între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până la 16 noiembrie 2020, tendinţa infectărilor a fost constant crescătoare, iar din 30 noiembrie 2020 până în 28 decembrie 2020 s-a observat o scădere a numărului de cazuri. O nouă uşoară creştere s-a înregistrat în intervalul 28 decembrie 2020-11 ianuarie 2021.

Nivelul infectărilor în intervalul 18 ianuarie-15 februarie 2021 s-a menţinut într-o fază de platou, în timp ce, în intervalul 15 februarie-15 martie 2021, numărul cazurilor a fost din nou în creştere. În intervalul 29 martie-19 iulie 2021, trendul a fost constant descrescător sau în fază de platou.

Începând cu 19 iulie, numărul cazurilor a început din nou să crească, conform graficului din analiza CNSCBT.

În săptămâna 16-22 august 2021, 41,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj, Ilfov, Timiş şi Constanţa. De asemenea, 29,7% din totalul deceselor au fost înregistrate în Călăraşi, Iaşi, Caraş Severin, Constanţa şi Bucureşti.

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 16-22 august 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 16 august 2021, cu aproximativ 14%, respectiv circa 13%.

Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5,5 %), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative nici faţă de săptămâna anterioară, nici de la începutul epidemiei în ţara noastră.

Analiza deceselor până la 22 august 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt, la fel ca în perioada anterioară, cele mai afectate: aproximativ 33% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de cca 9%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentul de mortalitate corespunzător grupei de vârstă 20-29 de ani era de circa 0,5%, iar pentru grupa 30-39 de ani era de aproximativ 1%.

Dintre cazurile analizate până la 22 august 2021, 46,2% (504.153 persoane) erau de sex masculin, iar 1,3% (14.523 persoane) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Procentul de persoane vindecate era, până la 22 august, de 96,4 (1.052.055 persoane). Până la 15 august – data precedentului raport – procentul celor vindecaţi era de 96,5 (1.049.958 persoane).

Până la 22 august 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 57,5% (19.784 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 94,6% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (72,1% – 24.820 persoane), diabet (31,3% – 10.778 persoane), afecţiuni neurologice (21% – 7.237 de persoane), obezitate (19,3% – 6.635 de persoane), afecţiuni renale (14,4% – 4.968 persoane), afecţiuni pulmonare (12,8% – 4.441 de persoane), neoplasm (10,4% – 3.596 de persoane), altele (22,5% – 7.748 de persoane), relevă raportul CNSCBT.

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se oservă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 20%, atât la femei, cât şi la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 19% la femei şi aproximativ 18% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17%.

Referitor la numărul de decese pe grupe de vârstă şi sex, se observă, până la 22 august 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 de ani (aproximativ 34%) şi peste 80 de ani (aproximativ 33%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 de ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34%; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 27%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro.

Se observă, astfel, o diferenţă între bărbaţi şi femei la categoria de vârstă peste 80 de ani, femeile înregistrând o mortalitate de 33%, în timp ce bărbaţii un procent de 24%.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 22 august 2021 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 1.091.340 cazuri totale confirmate şi a 34.425 decese totale înregistrate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri