Caută
Close this search box.

ANM a emis cod portocaliu furtună pentru 13 judeţe şi galben, pentru zece

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de furtună pentru 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 16.00, până luni, la ora 2.00, şi o atenţionare Cod Galben pentru zece judeţe, valabilă de duminică, ora 16.00, până luni, la ora 10:00.

Conform avertizării Cod portocaliu, în Crişana, Maramureş, local în Banat, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp.

Se vor afla sub această avertizare judeţele Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Bihor, Arad, Hunedoara (parţial) şi Timiş.

De asemenea, meteorologii mai atrag atenţia, potrivit Agerpres, că în intervalul 1 august, ora 16.00 – 2 august, ora 10.00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25-30 l/mp.

Judeţele Botoşani, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Gorj şi Caraş-Severin se vor afla, integral sub atenţionare cod galben, iar Bacău, Vâlcea şi Hunedoara parţial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri