Caută
Close this search box.

Bogdan Aurescu: România e gata să preia o parte din personalul din Afganistan care a colaborat cu trupele române

aurescu

România e gata să preia o parte din personalul din Afganistan care a colaborat cu trupele române, a spus la Europa FM, ministrul de Externe.

Bogdan Aurescu a precizat că fiecare solicitare va fi analizată separat.

Noi am discutat în cadrul relațiilor noastre inter-instituționale, am discutat și cu domnul președinte, despre posibilitatea preluării unui număr de personal afgan care a lucrat cu trupele române. O astfel de situație va fi analizată de la caz la caz, fiecare solicitare va fi procesată separat și în cazul în care aceste persoane vor fi validate, vor trece procedurile de securitate care sunt absolut necesare în astfel de situații, vom putea să preluăm astfel de persoane”, a declarat Aurescu.

Autoritățile de la București au primit deja o solicitare din partea unui afgan care dorește să își continue studiile în România, a mai spus ministrul Bogdan Aurescu.

Am identificat un bursier afgan al statului român care dorește să se întoarcă în România, mai are de parcurs studii în România, suntem deschiși pentru astfel de situații, vom încerca să mai identificăm astfel de cazuri de cetățeni afgani care au burse în România”, a declarat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri