Caută
Close this search box.

Câteva sute de americani, rămaşi în Afganistan după retragerea trupelor militare

Câteva sute de cetăţeni americani care vor să părăsească Afganistanul au rămas în ţară după plecarea trupelor SUA, a estimat secretarul de stat Anthony Blinken, care a declarat luni noapte că misiunea militară s-a încheiat, dar una diplomatică a început, potrivit BBC, scrie news.ro.

La scurt timp după ce Statele Unite au anunţat încheierea misiunii în Afganistan, secretarul de stat a declarat reporterilor că 123.000 de oameni au fost scoşi în siguranţă din ţară de când talibanii au preluat controlul, pe 14 august.

Dintre ei, 6.000 sunt cetăţeni americani.

Blinken a spus că între 100 şi 200 de cetăţeni americani ce vor să plece au rămas în ţară şi că SUA au aşteptări ca talibanii să îşi ţină promisiunea de a lăsa oamenii să părăsească liber ţara.

Nu este clar câţi dintre cei evacuaţi sunt afgani.

În jur de 15.000 de oameni au fost duşi în Marea Britanie, potrivit Ministerului britanic al Apărării. Canada a înlesnit evacuarea a aproximativ 3.700 de canadieni şi afgani. Germania a evacuat în jur de 5.300 de oameni, inclusiv mai mult de 4.000 de afgani. Italia a preluat peste 5.000 de oameni, între care 4.890 de afgani.

Aproximativ 3.000 de oameni, inclusiv mai mult de 2.600 de afgani, au fost transportaţi în Franţa. Australia a primit 4.100 de persoane, inclusiv mai mult de 3.200 de cetăţeni şi afgani cu vize.

Olanda, Belgia, Danemarca şi Suedia se numără între ţările care au evacuat mai mult de 1.000 de oameni fiecare de pe aeroportul din Kabul.

Odată cu plecarea ultimului avion american din Afganistan, a fost încheiat cel mai lung război dus de America până acum.

Preşedintele Joe Biden a fost aspru criticat pentru modul în care a organizat evacuarea, considerat haotic şi în grabă, iar republicanii, luni noapte, l-au atacat pe reţelele de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri