Caută
Close this search box.

Episcopul Ignatie: Să nu ne comportăm cu aroganţă faţă de tot ceea ce ne dă Dumnezeu

ignatie

Episcopul Huşilor, Ignatie, a transmis, sâmbătă, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi, că trebuie primite cu sufletul deschis toate darurile de la Dumnezeu.

Să-i putem iubi şi respecta pe cei de lângă noi, să putem avea grijă de viaţa noastră, fără a o mânji prin patimi, să fim sănătoşi, să fim integri la minte şi să găsim sensul vieţii noastre, să avem capacitatea de a ne face puţin timp, pe parcursul unei zile, pentru a vorbi cu Dumnezeu în rugăciune, să participăm la o Liturghie şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos – sunt daruri de la Dumnezeu. De noi depinde cum primim în viaţa noastră toate aceste daruri cu care ne binecuvintează Dumnezeu. Să avem mare grijă, să nu ne comportăm cu indiferenţă sau cu aroganţă faţă de tot ceea ce ne dă Dumnezeu! (…) Când noi suntem atenţi să primim darurile lui Dumnezeu aşa cum se cuvine, El le sporeşte„, a spus ierarhul Huşilor.

Episcopia Huşilor şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Vaslui, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vaslui, a organizat, sâmbătă, cea de-a treia ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi, cu tema „Adevărata şcoală a discernământului în viaţa noastră online şi în cea offline”.

Întâlnirea a reunit la Vaslui tineri din tot judeţul, aproximativ 50 de voluntari implicându-se în organizarea evenimentului, transmite Agerpres.

Tinerii au participat la o conferinţă susţinută de arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, la ateliere de comunicare în Parcul Copou şi la un concert tradiţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri