Caută
Close this search box.

FMI, prognoză pentru România: Autorităţile ar trebui sa economisească surplusurile de venituri

fmi

FMI a dat publicităţii noile prognoze economice pentru România, după publicarea concluziilor analizei anuale pe care o face cu fiecare ţară conform articolului IV din statutul instituţiei.

Fondul Monetar spune că România a traversat cu bine anul 2020 având o scădere economică de numai 3,9%, un rezultat peste media Uniunii Europene care a avut o scădere economică de 6,2%. Și 2021 va fi un an bun dar banii obținuți din plusul de creștere economică nu ar trebui risipiți.

Măsurile fiscale şi monetare luate de autorităţi au contribuit la reducerea scăderii economice din 2020 şi la o situaţie economică mai bună decât aşteptările.

Prognozăm o creştere economică de 7% în 2021 care să fie susţinută de creşterea consumului privat şi acompaniată de o creştere tranzitorie a inflaţiei. Investiţiile publice vor fi susţinute de creştere fondurilor europene în special de noul program. Deficitul de cont curent este prognozat să se reducă moderat pe termen mediu odată ce consolidarea fiscală îşi va produce efectele, iar decelerarea creşterii economice va îndrepta economia spre nivelul de potenţial optim”, spune FMI.

Comisia Europeană are o prognoză de creștere economică de 6,7% iar analiştii economici au prognoze care variază între 7 și 8%. FMI spune că o creştere a ratei de vaccinare este cea mai importantă măsură de politică economică astfel încât recuperarea să fie cât mai rapidă. FMI atrage atenţia că deşi economia i-a revenit există sectoare care sunt în continuare sever afectate şi de aceea noul plan de măsuri trebui să se adreseze acestora. Pe de altă parte, “dacă recuperarea economică este mai susţinută autorităţile ar trebui sa economisească surplusurile de venituri”, subliniază FMI, cu alte cuvinte, dacă avem mai mulți bani, să nu-i risipim mai ales că România, spune Fondul, are nevoie de măsuri suplientare pe termen mediu pentru reducere deficitului bugetar spre ţinta de 3% din PIB.

FMI mai insistă că viitoarea creștere economică pe termen mediu a României depinde de atragerea resurselor financiare din planul PNRR și a fondurilor europene în general, potrivit RFI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri