Caută
Close this search box.

Furtuna a făcut prăpăd în Brașov și Argeș: Gospodării inundate și acoperișuri smulse de vânt

Gospodării inundate și acoperișuri smulse de vânt s-au înregistrat în județele Argeș și Brașov, după furtunile și vijeliile din zonă.

Ploile căzute în ultimele 12 ore au provocat inundaţii în judeţul Braşov. Mai multe gospodării, subsoluri şi străzi au fost inundate în urma ploilor torenţiale. Pompierii braşoveni au fost solicitaţi la peste 30 de intervenţii.

Foto: ISU Brasov

Potrivit ISU, pompierii au intervenit în mai multe locaţii din municipiul Braşov, dar şi din Râșnov, Moieciu, Stupini, Sacele, Predeal, Zarnesti, Feldioara. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a mai precizat că nu s-au înregistrat victime şi nicio persoană nu a avut nevoie de asistenţă medicală. Apele sunt în retragere acum.

Precipitaţiile abundente şi vântul puternic au produs pagube în mai multe localităţi din judeţul Argeş, în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), citată de Agerpres.

În Curtea de Argeş, pompierii au intervenit pentru degajarea unui copac prăbuşit pe cablurile electrice şi pentru degajarea elementelor căzute de pe două acoperişuri, care au avariat şi nouă autoturisme parcate în zonă.

”Spre miezul nopţii şi după acesta, ploile abundente şi scurgerile de pe versanţi într-un pârâu care trece prin municipiul Câmpulung au provocat inundaţii în mai multe curţi şi încăperi aflate în subsolul construcţiilor, precum şi două locuinţe”, se arată într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, au mai fost afectate şi localităţile Bughea de Sus, Lereşti, Nămăeşti, Valea Mare Pravăţ, Piteşti şi Albota.

„Cele mai însemnate cantităţi de apă ajunse pe proprietăţile cetăţenilor sunt în Câmpulung, unde se intervine în continuare cu motopompe pentru extragerea apei. Intervenţia pompierilor câmpulungeni este sprijinită de către Detaşamentul de Pompieri Mioveni şi autorităţile locale din localităţile afectate”, precizează ISU Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri