Caută
Close this search box.

IGPF: Aproximativ 152.600 de persoane prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore

Aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.300 mijloace de transport (dintre care 15.600 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează miercuri IGPF.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 37.600 de persoane şi 17.200 de mijloace de transport (6.700 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 17.100 de persoane cu 7.700 mijloace de transport, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 58 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 93.300 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 22.100 de lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 23 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri