Caută
Close this search box.

Suceava: Femeie decedată într-un incendiu la Poiana Negrii

112

O femeie a decedat într-un incendiu care a izbucnit luni în gospodăria sa din Poiana Negrii, din cauza unui coş de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile, a informat ISU Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei şi ai Punctului Poiana Stampei împreună cu lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorna Candrenilor cu o patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2 pentru localizarea şi stingerea incendiului.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat mansarda şi acoperişul casei.

După localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în locuinţă unde au găsit trupul carbonizat al unei femei în vârstă de 80 de ani.

În incendiu au ars acoperişul şi mansarda locuinţei şi s-au degradat pereţii portanţi şi alte bunuri din interior.

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum izolat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri