Caută
Close this search box.

Talibanii au atacat Valea Panjshir, fieful rezistenței conduse de Ahmad Massoud. Cel puțin șapte talibani au fost uciși

talibanii

Talibanii s-au confruntat, luni seara, cu luptătorii Frontului Național de Rezistență din Afganistan regrupați în Valea Panjshir, singurul teritoriu din țară rămas necucerit de talibani. Potrivit Reuters, cel puțin opt talibani au fost uciși.

De la căderea Kabulului pe 15 august, Panjshir a fost singura provincie care a rezistat împotriva talibanilor, deși au existat lupte și în provincia vecină Baghlan între talibani și forțele miliției locale.

Fahim Dashti, purtător de cuvânt al Frontului Național de Rezistență, un grup loial liderului local Ahmad Massoud, a declarat că luptele au avut loc la intrarea de vest a văii, unde talibanii au atacat pozițiile milițiilor.

Acesta a spus că atacul, care ar fi fost o încercare a talibanilor de a testa apărarea teritoriului, a fost respins, șapte talibani fiind uciși și un număr similar răniți, în timp ce doi membri ai forțelor NRF au fost răniți.

„Aseară, talibanii au atacat Valea Panjshir, dar au fost învinși cu 7 morți și câțiva răniți”, a declarat și Bismillah Mohammadi, membru al mișcării de rezistență care a servit ca ministru sub președintele exilat Ashraf Ghani. „S-au retras cu pierderi grele”, a adăugat acesta.

Massoud, fiul fostului comandant anti-sovietic al mujahidinilor Ahmad Shah Massoud, s-a stabilit în Valea Panjshir cu o forță de câteva mii de soldați, formată din miliții locale și forțe care au aparținut unităților armatei și forțelor speciale.

Luptătorii talibani au fost mutați în zonă, dar cele două părți au fost angajate până acum în negocieri și au evitat lupta.

Impunătoarea Vale Panjshir a fost un punct fierbinte în istoria recentă a Afganistanului, fiind o fortăreață împotriva forțelor sovietice în anii 1980 și a talibanilor în anii ’90.

Valea lungă, adâncă și prăfuită se întinde pe aproximativ 120 de kilometri la nord de capitala afgană Kabul. Este protejată de vârfuri muntoase înalte de 3.800 de metri. Acestea sunt o barieră naturală impunătoare pentru oamenii care locuiesc acolo. Există un singur drum îngust, care șerpuiește printre stânci și râul Panjshir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri