Caută
Close this search box.

Talibanii au capturat oraşul strategic Mazar-i-Sharif, din nordul ţării

Talibanii au capturat sâmbătă oraşul strategic Mazar-i-Sharif, din nordul Afganistanului, şi alte două capitale de provincii şi se apropie tot mai mult de capitala Kabul, unde ţările occidentale fac eforturi pentru a-şi evacua cetăţenii, transmit Reuters şi AFP.

Căderea oraşului Mazar-i-Sharif, confirmată de un reprezentant al consiliului local, este un pas important pentru militanţii radicali, care în ultima săptămână au cucerit, aproape fără nicio rezistenţă, două treimi dintre capitalele de provincii afgane.

”Talibanii au preluat controlul asupra oraşului Mazar-i-Sharif. Toate forţele de securitate au părăsit oraşul”, a declarat Afzal Hadid, şeful consiliului provinciei Balkh.

Anterior, militanţii talibani au preluat controlul asupra a încă două capitale de provincii din estul şi sud-estul Afganistanului.

Forţele de securitate afgane şi oficialităţile guvernamentale au părăsit oraşul Asadabad, capitala provinciei Kunar din estul ţării.

De asemenea, forţele de securitate au părăsit şi oraşul Gardez, capitala provinciei Paktia, din sud-estul teritoriului afgan. Talibanii au preluat întâi controlul asupra închisorii oraşului şi i-au eliberat pe deţinuţi, potrivit unui membru al parlamentului afgan, Yar Baz Hamidi.

Apoi, pentru a se evita victime în rândul populaţiei civile, forţele de securitate afgane s-au retras într-o cazarmă, în timp ce talibanii au intrat în clădirile guvernamentale din oraş.

Vineri, talibanii au cucerit şi oraşul Herat, din apropierea graniţei cu Iranul.

Numeroşi afgani s-au îndreptat către capitala Kabul, de teama declanşării unor confruntări armate violente. În prezent, Kabul şi Jalalabad (situat aproape de frontiera cu Pakistan) au rămas singurele mari oraşe care nu se află în mâinile talibanilor.

În prezent talibanii controlează capitalele unui număr de 22 dintre cele 34 de provincii din Afganistan.VVv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri