Caută
Close this search box.

Tulcea: Direcţia pentru Asistenţă Socială, fără bani de funcţionare a centrelor sociale

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Tulcea mai are fonduri doar pentru plata salariilor şi utilităţilor centrelor din subordine aferente unei singure luni, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Gabriel Marinov.

El a menţionat că DGASPC deţine doar banii pentru plata salariilor nete aferente lunii august, urmând să rămână datoare la bugetul de stat pentru contribuţii.

„Deficitul total până la finele anului este de 22 de milioane de lei, ceea ce înseamnă lefurile pentru septembrie, octombrie şi noiembrie, cunoscut fiind că cele pentru luna decembrie se plătesc în ianuarie 2022. Grija noastră acum este legată de funcţionarea direcţiei, plata utilităţilor centrelor, dar şi de achiziţia de alimente”, a menţionat directorul general al DGASPC.

Marinov a mai spus că din suma de 22 de milioane de lei, circa 18 milioane de lei reprezintă cea necesară doar pentru salarii.

„Gândiţi-vă că avem nevoie de cazarmament, de efecte personale, începe şcoala, vine iarna. Sunt cheltuieli care trebuie făcute în această perioadă”, a afirmat directorul general Gabriel Marinov.

Potrivit directoarei adjuncte a DGASPC, în centrele sociale ale instituţiei din subordinea Consiliului Judeţean Tulcea se află 635 de persoane cu dizabilităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri