Caută
Close this search box.

Un general columbian, Mario Montoya, a fost inculpat pentru că a încurajat uciderea civililor

mario montoya

Biroul procurorului general din Columbia îl va inculpa pe fostul şef al armatei, Mario Montoya, pentru responsabilitatea sa în 104 execuţii extrajudiciare, în cadrul scandalului „falşilor pozitivi”, a anunţat duminică sursa citată, relatează Reuters.

Aceste abuzuri au avut loc între 2002 şi 2008, în timpul mandatului fostului preşedinte Alvaro Uribe, când soldaţii au ucis civili şi i-au raportat ca luptători de gherilă ucişi în luptă pentru a beneficia de bonusuri.

Curtea de justiţie de tranziţie (JEP) susţine că cel puţin 6.402 persoane au fost ucise în acest mod, dar unele grupuri ale victimelor susţin că numărul ar putea fi mai mare.

Acuzaţiile împotriva generalul Montoya, acum în retragere, au legătură cu crime comise între noiembrie 2007 şi noiembrie 2008, printre care şi decesele a cinci minori.

În pofida ordinelor primite de la Ministerul Apărării şi de la ierarhia militară de a prioritiza arestarea suspecţilor, Montoya, în vârstă de 72 de ani, nu le-a transmis mai departe şi a continuat să ofere stimulente pentru uciderea lor în luptă, fapt pentru care a fost acuzat de mai multe omucideri în circumstanţe agravante, a precizat biroul procurorului general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri