Caută
Close this search box.

Alegerile pentru preşedinţia USR PLUS sunt în impas

Ciolos Barna

USR PLUS transmite că alegerile interne pentru stabilirea preşedintelui formaţiunii vor fi reluate joi, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept.

„Biroul Naţional decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a preşedintelui USR PLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10,00, şi mandatează Comisia electorală şi Secretariatul General să operaţionalizeze această decizie de urgenţă.

Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situaţia unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să îşi fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Judeţene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14,00”, a informat, miercuri, USR PLUS.

Toţi membrii cu drept de vot îşi pot exercita opţiunea din nou de joi dimineaţă începând cu ora 10,00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10.00.

Potrivit Biroului Naţional al USR PLUS, au drept de vot toţi membrii care aveau cotizaţia plătită la zi în luna aprilie, data extragerii Registrului electoral.

Membrii USR PLUS au început să voteze miercuri dimineaţă pentru noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău.

Potrivit unui comunicat al USR PLUS, votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri