Alianţa pentru Unirea Românilor a finalizat textul moţiunii de cenzură care se intitulează „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!” şi are 16 pagini. Partidul reproşează în principal Guvernului Cîţu creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale şi faptul că Executivul s-a făcut de râs cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) la Bruxelles. USR PLUS a anunţat că ar sprijini un astfel de demers şi are toate cele 80 de semnături pentru moţiunea de cenzură deja strânse.

Textul moţiunii de cenzură a AUR poate fi accesat AICI.

„România este condusă de un guvern al nepăsării naţionale, pregătit să îngroape România într-un sac de plastic, fără slujbă religioasă, fără să verse o lacrimă. Avem un preşedinte în funcţie, un prim-ministru şi miniştri care se presupune că lucrează la bunăstarea acestei ţări şi a locuitorilor ei, dar România arată ca o ţară pustiită, care merge din rău în mai rău, în care oamenii şi-au pierdut orice încredere în guvernanţi şi în instituţiile publice. România nu arată ca o ţară condusă în interesul locuitorilor ei, în interesul firmelor autohtone, în interesul celor mulţi, în interesul omului de rând, în interesul celor cinstiţi şi muncitori. Contribuabilii, fie ei cetăţeni sau firme, susţin prin taxele şi impozitele pe care le plătesc un aparat de stat care nu pare să lucreze în interesul lor. Acest lucru se poate vedea la fiecare pas şi în fiecare domeniu de activitate. România moare cu zile dacă mai rămâne mult timp la mâna guvernării PNL-USRPLUS-UDMR”, precizează AUR, în textul moţiunii de cenzură.

AUR mai reproşează Guvernului o creştere economică nesustenabilă.

„Premierul Cîţu laudă o creştere economică nesustenabilă, care nu se reflectă în nivelul de trai, nici în puterea de cumpărare a românilor, ambele fiind în scădere faţă de 2019. PIB folosit de Florin Cîţu ca prim argument este un indicator nepotrivit pentru a măsura bunăstarea materială a oamenilor. PIB-ul nu reflectă puterea de cumpărare a oamenilor sau impactul negativ al inflaţiei. O creştere pe hârtie a PIB-ului nu reflectă potenţialul economic al unui stat, nici realităţile economice resimţite de cetăţeni”, conform sursei citate.

De asemenea, ei vorbesc şi despre scumpirea preţului la energie electrică sau la gaze.

„Poate că dumneavoastră nu duceţi grija următoarei facturi la energia electrică sau la gaze, dar mulţi români sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de scumpirile lunare şi mai ales de iarna care se apropie. Preţul energiei electrice creşte de la o factură la alta. În 2021 avem deja o scumpire de 1,5 ori faţă de anul trecut. Creşterea preţurilor vine în contextul liberalizării haotice a pieţei energiei electrice. Unii consumatori au primit facturi chiar şi cu 200% mai mari. Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei en gros de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică. Pe PZU avem un record istoric privind preţul energiei electrice. În luna august, mai exact pe data de 4, energia electrică s-a tranzacţionat la 1000 lei pe MVh (204 euro/MVh), adică la un preţ de aproape 4 ori mai mare decât media de la începutul anului, în ianuarie fiind 271 lei/MVh. Totodată, pe Piaţa pentru Ziua Următoare a bursei de energie din România, preţul în iunie 2021 a fost 289 lei pe MWh, mai mare cu 141% faţă de de iunie 2020 (120 lei pe MWh)”, mai indică sursa menţionată.

Marcel Ciolacu a precizat că PSD va vota o eventuală moţiune de cenzură USR-AUR dacă cele două partide vor avea semnăturile necesare pentru a fi depusă. Liderul social-democraţilor a făcut un apel către toate partidele parlamentare să urgenteze procedurile constituţionale pentru încheierea cât mai rapidă a crizei guvernamentale.

Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu a anunţat că textul moţiunii de cenzură a fost trimis co-preşedintelui AUR George Simion pentru consultare şi textul va fi finalizat în cursul zilei de vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here