Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 50/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2001.
Avocatul Poporului susţine în sesizare că ordonanţa aduce atingere prevederilor articolului 1 alineatul 5, coroborate cu cele ale articolului 141 din Constituţie, cât şi ale articolului 16 alineatul 1, articolului 32 şi articolului 49 din Constituţie.
Cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, în sesizare se spune că ordonanţa guvernului „încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse la art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, la componenta sa referitoare la calitatea legii, da fiind faptul că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social la elaborarea sa”.
În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, Avocatul Poporului precizează că art. 84 alin. (17) şi alin. (18) din Legea educaţiei naţionale prevede că: „decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii’ de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (13) şi ( t1). se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 ‘lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare”, respectiv ” Prin excepţie de la prevederile alin. (17), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă I leu/km/lună, pentru distanţele ce depăşesc 50 km”.
În jurisprudenţa sa, menţionează sursa citată, Curtea Constituţională a reţinut că facilităţile oferite pentru transportul elevilor constituie expresia a două drepturi fundamentale, şi anume dreptul la învăţătură, consacrat de art. 32 din Constituţie, şi protecţia copiilor şi tinerilor, consacrat de art. 49 din Constituţie.
„Din coroborarea textelor constituţionale, rezultă că facilităţile prevăzute de art. 84 alin. (13) din Legea nr. l /2011, în speţă decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, constituie „o formă de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor stabilită prin lege”, în sensul normelor constituţionale de referinţă citate, instituită în scopul de a asigura dreptul la învăţătură al acestora, respectiv realizarea „învăţământului general obligatoriu”. Măsura astfel reglementată este menită, aşadar, să dea substanţă drepturilor constituţionale menţionate, respectiv obligaţiilor pozitive asumate de stat pentru garantarea dreptului la învăţătură şi a regimului special de protecţie a copiilor şi a tinerilor”, se precizează în document.
Astfel, spune Avocatul Poporului, pentru ca destinatarii normei să beneficieze de drepturile concretizate în măsura de protecţie instituită, şi anume gratuitatea la serviciile publice de transport, trebuie văzut dacă protecţia oferită elevilor în privinţa realizării dreptului lor la învăţătură este concretă şi efectivă, nu teoretică sau iluzorie.
„În concordanţă cu această interpretare, constatăm că, în cauză, protecţia oferită elevilor în privinţa realizării dreptului lor la învăţătură devine iluzorie, întrucât pentru a beneficia de aceasta intervine un criteriu independent de voinţa beneficiarilor normei, precum existenţa sau inexistenţa unor servicii publice de transport. Ca urmare, această situaţie care se poate ivi în practică este de natură să determine o diferenţă de tratament juridic, pe criterii independente de voinţa beneficiarilor normei, şi care, pentru motivele ce urmează a fi expuse, nu îşi găsesc o justificare obiectivă şi rezonabilă”, se arată în sesizare.
Astfel, spune Avocatul Poporului, deşi toţi elevii au vocaţia, în considerarea statutului astfel circumstanţiat, la beneficiul acordat de legiuitor, şi anume gratuitate la servicii publice de transport, în realitate, elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu şi care nu beneficiază de un serviciu public de transport trebuie să suporte aceste cheltuieli, dacă sunt mai mari de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
„Or, în condiţiile în care nu există certitudine cu privire la serviciile publice de transport, această categorie de elevi se află în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de gratuitate, fiind obligaţi să suporte, chiar şi parţial, cheltuielile de transport pentru deplasarea în localitatea unde sunt şcolarizaţi. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, şi anume organizarea sau nu a unui serviciu de transport public pe ruta utilizată pentru deplasarea la unitatea de învăţământ, este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Prin urmare, se pune sub semnul întrebării însăşi realizarea efectivă a dreptului la învăţătură, în condiţiile în care, deşi teoretic toţi elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport, în realitate, acolo unde există rute care nu sunt acoperite de serviciile publice de transport, elevii beneficiază doar de o decontare, care poate fi şi parţială, a sumelor plătite pentru asigurarea transportului, fiind nevoiţi să suporte o parte din cheltuielile de transport. În aceste condiţii, observăm că aceşti elevi sunt trataţi diferit în privinţa realizării aceloraşi drepturi fundamentale, punându-se sub semnul întrebării însăşi realizarea efectivă a acestor drepturi”, apreciază sursa citată.
