Caută
Close this search box.

Casirivimab şi a imdevimab: schema recomandată de OMS pentru supraviețuirea bolnavilor cu Covid

oms

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, pentru prima dată, o combinaţie de medicamente pentru a preveni formele severe de COVID-19 la pacienţi infectaţi din categoriile cu risc crescut, informează vineri DPA.

OMS a făcut referire la studii care demonstrează că o combinaţie de casirivimab şi de imdevimab, produse de compania americană Regeneron şi de compania elveţiană Roche, pot îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale pacienţilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă acum administrarea casirivimab şi a imdevimab în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care prezintă afecţiuni preexistente, care riscă să dezvolte o formă severă de COVID-19 şi să aibă nevoie de tratament în unităţile de terapie intensivă. OMS a publicat noile recomandări în British Medical Journal.

Pacienţii cu un risc crescut de spitalizare şi cei care nu au dezvoltat anticorpi naturali împotriva COVID-19 sunt cele două grupe pentru care această combinaţie de medicamente va fi cea mai benefică, a precizat OMS într-un comunicat.

OMS a îndemnat companiile producătoare şi guvernele să abordeze problema preţului ridicat şi producţia limitată a combinaţiei de anticorpi Regeneron şi a precizat că au loc negocieri cu Roche cu privire la preţuri mai mici, o posibilă donaţie şi o distribuţie echitabilă în întreaga lume.

Organizaţia Doctors Without Borders a semnalat că Regeneron a făcut deja solicitări de brevete în cel puţin 11 ţări sărace şi a făcut apel la companie să se abţină de la impunerea brevetelor în ţările cu venituri mici, informează Agerpres.

Citește și: Incidenţa COVID în Capitală a ajuns la 3,77

Nu este echitabil ca oamenii care trăiesc în ţări mai sărace să nu aibă acces la medicamente anti-COVID-19, care reduc riscul de deces, doar pentru că grupurile farmaceutice deţin monopol şi urmăresc un profit ridicat, a declarat Elin Hoffmann Dahl, din partea Doctors Without Borders.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri