Caută
Close this search box.

Câteva sute de persoane au protestat la Sibiu, în frunte cu Funar şi Veta Biriş, faţă de amplasarea statuii lui Samuel von Brukenthal

Aproximativ 200 de persoane au participat sâmbătă la un protest organizat în Piaţa Mare din municipiul Sibiu, lângă noua statuie a baronului Samuel von Brukenthal, faţă de amplasarea acestui monument.

Manifestanţii îl consideră inadecvat, având în vedere rolul pe care von Brukenthal, ca guvernator al Transilvaniei, l-ar fi avut în răscoala de la 1784, cunoscută şi ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”.

Acţiunea de protest a fost organizată de Asociaţia „Calea Neamului” şi Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu”, fiind autorizată de Primăria Sibiu.

Participanţii la protest, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume populare, au fluturat steaguri tricolore, au scandat „Jos statuia”, „Brukenthal, ucigaş de români”, „Jos criminalul”, au intonat imnul naţional şi cântece patriotice şi au afişat două bannere uriaşe, unul cu portretele celor trei conducători ai răscoalei iobagilor de la 1784, iar celălalt cu executarea lui Horea şi Cloşca, prin tragere pe roată.

FOTO: Agerpres

Printre cei prezenţi la protest s-au aflat cântăreaţa de muzică populară Veta Biriş şi politicianul Gheorghe Funar, potrivit Agerpres.

Statuia a fost dezvelită în urmă cu o săptămână, în cadrul unui eveniment la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa instalării monumentului este a Primăriei Sibiu şi a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, cu ocazia împlinirii, în acest an, a trei secole de la naşterea baronului Samuel von Brukenthal, considerat un adevărat patron cultural al oraşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri