Caută
Close this search box.

Coadă de ambulanțe la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi: Majoritatea bolnavilor testați pozitiv, nevaccinați

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una de foc pentru medicii Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a declarat managerul unității, Florin Roșu. Ambulanțele au stat la coadă în curtea spitalului cu pacienți în stare gravă care necesitau internare, 99% dintre aceștia fiind nevaccinați, spune medicul.

Potrivit medicului, curtea Spitalului de Boli Infecţioase a fost plină de ambulanţe şi autospeciale ISU-SMURD cu pacienţi, fapt rar întâmplat.

„A fost o noapte de foc la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii. În garda din această noapte, până la ora 01.00 au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi acordarea tratamentului de specialitate”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, potrivit Agerpres.

El a spus că situaţia este una dificilă, adăugând că a constatat „cu dezamăgire” că 99% dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate.

Citește și: Incidenţa Covid a trecut de 4 la mie în București

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de terapie intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri