Comunitatea Declic a anunţat, miercuri, că DNA a început urmărirea penală in rem în urma plângeri depuse pe numele premierului Florin Cîţu şi a fostei sale consiliere Mioara Costin, după apariţia în spaţiul public a unui document cu antetul Guvernului, care conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL.

„Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu. Ancheta DNA a pornit în urma unui denunţ înregistrat de Comunitatea Declic”, se arată într-un comunicat al Declic, transmis Agerpres.

În luna iulie, a apărut în spaţiul public un document cu antetul Guvernului care conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL şi era semnat de consilierul de stat Mioara Costin, care ulterior a demisionat.

„Acum, că procurorii au început cercetările, sperăm să aflăm cât mai repede dacă premierul a comis infracţiunea de instigare la abuz în serviciu folosindu-se de resursele statului ca să obţină şefia partidului”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic, citată în comunicat.

Potrivit Declic, procurorii DNA fac cercetări pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal, şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here