Caută
Close this search box.

Dumitru Prunariu: Din toamnă, pe 20 iulie, vom avea o Zi Internaţională a Lunii

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a anunţat că din toamnă va fi iniţiată Ziua Internaţională a Lunii, pe data de 20 iulie, în urma aprobării propunerii specialistului român de către un comitet internaţional de experţi.

Pentru că Luna este un subiect foarte actual, pentru că într-un viitor deja foarte apropiat, patru ani, pe Lună vor zbura noi echipaje umane, în cadrul Programului american Artemis, în cadrul căruia va zbura şi o femeie, o persoană de culoare, am iniţiat prin intermediul unei asociaţii în care sunt expert şi conduc de asemenea un grup global de experţi pentru activităţi sustenabile pe Lună, iniţierea unei Zile Internaţionale a Lunii, pe data de 20 iulie, ziua aselenizării, ziua primului pas al omului pe Lună”, a spus cosmonautul, în cadru unui eveniment organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România în cadrul seriei „Seratele ‘Eminescu, jurnalistul„, desfăşurat în Aula Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Decizia va fi supusă aprobării Adunării generale ONU.

Dumitru Prunariu a mai informat că în cadrul Comitetului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru explorarea paşnică a spaţiului extraatmosferic, în cadrul căruia a fost „vicepreşedinte activ”, a reuşit găsirea consensului pentru aprobarea Agendei Spaţiale 2030 a ONU, document care va fi transformat în toamnă, într-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU.

Alaltăieri m-am întors de la Viena, de la ONU, unde îşi desfăşoară lucrările Comitetul ONU pentru explorarea paşnică a spaţiului extraatmosferic, unde pot să spun că am marcat două succese. De trei ani de zile se negocia Agenda Spaţială 2030 a ONU, în care am fost împins în faţă, în calitate de coordonator, având funcţii vechi în cadrul ONU şi experienţă suficientă. În final am fost unul dintre cei doi vicepreşedinţi, dar vicepreşedintele activ, să spun aşa, căruia i-a revenit sarcina să negocieze ultimele paragrafe, foarte dificile, din această agendă spaţială, unde a trebuit să obţinem consensul între puncte de vedere ale Statelor Unite şi Iranului, alături de Venezuela şi alte state din Grupul celor 77, să împăcăm China cu Marea Britanie şi cu statele din Commonwealth şi, în final, în ultima oră a ultimei sesiuni, să obţin consensul tuturor pentru un text agreat„, a spus Prunariu, citat de Agerpres.

Cosmonautul a arătat că acesta este „un document foarte important, vizionar, care stabileşte direcţiile politice, diplomatice şi de acţiune, în general, în domeniul Cosmosului pentru următorii 10 ani”.

În cadrul evenimentului, Dumitru Prunariu a vorbit despre deschiderea epocii spaţiale, despre românii pionieri în ale zborului, personalităţi marcante ale aviaţiei mondiale, dar şi despre cosmogonia creaţiei eminesciene, într-o paralelă inedită între practica şi viziunea zborului.

De asemenea, cei prezenţi la eveniment au urmărit videoclipul „Year 1961”, după lucrarea artistică sub formă de carte a prozatorului George Canache, film realizat de Rock House Events, prilej cu care autorul cărţii a oferit tuturor celor prezenţi lucrarea bibliofilă unică.

Manifestarea s-a constituit într-un remember în istoria spaţiului cosmic, în anul când se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu, cosmonautul Dumitru Prunariu.

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în perioada 14 – 22 mai 1981, primul zbor în spaţiul cosmic al unui român. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soiuz 40 şi al complexului orbital de cercetare ştiinţifică Soiuz-Saliut 6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice.

În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaştere a extraordinarei sale performanţe ştiinţifice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri