Caută
Close this search box.

Florin Cîţu: Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere, în plină pandemie

florin cîţu

Premierul Florin Cîţu critică decizia Ioanei Mihăilă de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii în condiţii de pandemie şi anunţă că fostul deţinător al portofoliului, liberalul Nelu Tătaru, va fi consilier onorific pe probleme de sănătate.

„Este o situaţie importantă, românii trebuie să ştie foarte bine că guvernarea merge mai departe, avem de gestionat o pandemie. Şi aici sunt foarte… sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie, când avem deja două mii de cazuri de infectare şi sunt peste patru sute de persoane la ATI. Dar asta este, mergem mai departe. L-am rugat pe domnul Nelu Tătaru să fie consilier onorific, ca să preia şi să meargă să gestioneze această situaţie”, a declarat Florin Cîţu.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele ca urmare a demisiilor miniştrilor USR PLUS precum şi pe cele de numire a interimarilor. Florin Cîţu, Dan Vîlceanu, Tanczos Barna, Cseke Attila şi Virgil Popescu sunt interimarii propuşi la ministerele deţinute de USR PLUS.

După demisia Ioanei Mihăilă, a fost numit interimar la Ministerul Sănătăţii Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri