Caută
Close this search box.

Ghinea: Să găsim înţelepciunea necesară pentru a veni cu o nouă formă de Guvern a aceleiaşi majorităţi

cristian ghinea

Dacă parlamentarii vin şi spun că nu mai susţin Guvernul, acesta trebuie refăcut şi sper să găsim înţelepciunea necesară pentru a veni cu o nouă formă de guvern a aceleiaşi majorităţi, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

„Într-o democraţie normală, atunci când nu are majoritate, trebuie să revină în faţa Parlamentului să refacă această majoritate. Cred că a fost ieri un moment trist acela că nişte partide au decis că nişte parlamentari maturi şi vaccinaţi nu sunt ei cei care au semnat. Este un nivel al absurdului pe care eu, ca fost analist politic, nu îl înţeleg, pentru că acesta e un principiu, dacă parlamentarii vin şi spun „nu mai susţinem acest Guvern”, Guvernul trebuie refăcut. Eu sper să găsim înţelepciunea necesară pentru a veni cu o nouă formă de Guvern a aceleiaşi majorităţi. Eu mi-aş dori să îmi continui proiectele, dar după ce avem o coaliţie echilibrată astfel încât să existe respectul minimal între toţi partenerii de la guvernare”, a spus Ghinea.

El a adăugat că voinţa politică a românilor a fost să existe această coaliţie majoritară şi că situaţia se poate debloca printr-o retragere a premierului.

„Mandatul pe care românii l-au dat la vot a fost acesta: PNL nu a câştigat alegerile, pentru că, dacă ar fi câştigat, nu ar fi avut loc aceste discuţii. USR PLUS a avut al doilea număr de voturi, şi mai este şi factorul UDMR, care este cam stabil. Deci voinţa politică a românilor a fost să avem această coaliţie majoritară şi ar fi trebuit să avem înţelepciunea să nu ne certam. Am ajuns în acest punct pe care eu îl regret. Din acest punct se poate debloca situaţia printr-o retragere a prim-ministrului”, a precizat Ghinea.

Întrebat ce se va întâmpla cu secretarii de stat din minister, Cristian Ghinea a atras atenţia că „ar fi o forţare nenecesară înlocuirea celor de la USR PLUS şi ar suna „ca un act de răzbunare politică”.

„Am avut norocul să am doi secretari de stat din partea UDMR şi PNL, cu care am lucrat foarte bine cărora vreau să le mulţumesc pentru activitate şi ei spun că regretă că plec. În ceea ce priveşte secretarii de stat USR PLUS, ei sunt pe poziţii, dacă se doreşte înlocuirea lor nu au decât. Cred că ar fi pur şi simplu o forţare nenecesară, pentru că, atâta vreme cât există un proces încă posibil de negocieri nu văd de ce ar trebui să facă un act care să sune a răzbunare politică, pentru că asta înseamnă că toţi oamenii care sunt implicaţi, fiecare are dosare în lucru, nu faci decât să bulversezi toată administraţia centrală”, a punctat Ghinea.

Miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile, marţi dimineaţa, la Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri