Caută
Close this search box.

În 2021, Europa a înregistrat cea mai călduroasă vară

Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent. Temperaturile au depășit uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunţat marţi oameni de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene, relatează DPA.

Conform Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S), media temperaturii la suprafaţa solului din iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, devenind astfel cea mai călduroasă din acest set de date.

În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută.

Temperatura din perioada verii 2021 marchează cel mai recent punct de referinţă în cadrul unei tendinţe de încălzire la nivel global pe termen lung, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră schimbă clima planetei.

Înregistrările Copernicus datează din 1950, însă sunt supuse unor verificări încrucişate cu alte seturi de date care datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Serviciul a precizat într-un comunicat că, la nivel global, luna august 2021 a fost, împreună cu august 2017, cea de-a treia cea mai călduroasă înregistrată, cu puţin peste 0,3 grade Celsius mai „fierbinte” decât media din 1991-2020.

În Europa, august 2021 a fost aproape de media din 1991-2020, însă a prezentat condiţii contrastante pe întregul continent. Acestea au inclus temperaturi maxime record în ţările mediteraneene, valori mai ridicate decât media în est şi, în general, temperaturi sub medie în nord.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri