Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi la un hotel din Eforie Sud în care se aflau peste 80 de persoane. 47 de persoane au ieşit singure din unitatea de cazare, iar 36 au fost evacuate de către pompieri, transmite News.ro.

16 persoane, dintre care cinci copii, au fost coborâte de pe acoperişul clădirii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, marţi, în jurul orei 4.00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel din Eforie Sud, format din demisol şi parter înalt, care are 44 de camere, unde era o degajare mare de fum.

La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o descarcerare, trei echipaje SMURD, două ambulanţe ale Serviciului Judeţean, în total 40 de pompieri. La momentul respectiv în hotel se aflau 83 de persoane (79 turişti, patrunangajaţi ai hotelului) , dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuaţi de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, patru copii, un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului”, a transmis ISU Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here