Caută
Close this search box.

Inflaţia în zona euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

inflaţia

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi pentru investitori, transmite Reuters.

Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3% în august, de la un nivel de 2,2% în iulie. Este vorba de un nivel al inflaţiei care depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 2,7% în luna aceasta.

Creşterea inflaţiei în zona euro în august se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare de două cifre, cu un avans 15,4%, în timp ce preţurile la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2,7%, cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2%, iar preţurile la servicii au crescut cu 1,1%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,6% în august, de la 0,9% în iulie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a urcat până la 1,6%, de la 0,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară, scrie Agerpres.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 septembrie.

Luna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie „mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Citește și: Acuzații extrem de grave la DNA la adresa Primarului Sectorului 3

Tensiunile generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă, atât Banca Centrală Europeană (BCE) cât şi Rezerva Federală a SUA (Fed), Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri