Caută
Close this search box.

Ludovic Orban, atac la Iohannis: Preşedintele PNL nu se alege prin decret prezidenţial

cabinetul orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la Arad, joi seară, că alegerea preşedintelui partidului nu se face prin decret al preşedintelui Klaus Iohannis.

Înainte de a intra în complexul Expo Arad pentru a-şi susţine moţiunea de candidat pentru preşedinţia PNL, în faţa liberalilor arădeni, Orban a fost întrebat de jurnalişti despre presupusa opţiune a preşedintelui Klaus Iohannis pentru Florin Cîţu la preşedinţia partidului.

„Eu cer votul delegaţilor fiecărei filiale, care vor participa la congres. Alegerea preşedintelui trebuie să fie alegerea fiecărui delegat care va participa la congres. Preşedintele Partidului Naţional Liberal nu se alege prin decret prezidenţial”, a răspuns Ludovic Orban, citat de Agerpres.

„Este adevărat că premierul traversează o perioadă în care a pierdut masiv din încredere şi popularitate, este adevărat, în urma crizei politice care a fost declanşată prin decizii care nu au fost luate cu consultarea partidului, fără acordul preşedintelui.

Practic, s-a provocat o criză guvernamentală gravă care împiedică existenţa unui Guvern cu deplină capacitate”, a spus Orban.

Întrebat dacă mai are Florin Cîţu susţinerea partidului în acest context al „pierderii de încredere şi popularitate”, Orban a răspuns:

„Evident că la moţiunea de cenzură am hotărât că vom vota împotrivă, e în fişa postului pentru orice parlamentar liberal să apere Guvernul PNL. Pe de altă parte, este evident că nu putem reface coaliţia în actuala structură guvernamentală, iar din punctul meu de vedere este necesară soluţionarea cât mai rapidă a crizei şi una dintre posibilele soluţii este inclusiv demisia premierului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri