Caută
Close this search box.

MAE: Dezbaterea preţurilor la energie la Consiliul European din octombrie, menţionată la reuniunea CAG

granturile europene

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a evocat marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) din statele membre UE, necesitatea includerii, pe agenda reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie, a unei dezbateri cu privire la evoluţiile preţurilor la energie.

Oficialul român „a exprimat, în context, necesitatea unor discuţii pe tema legăturii dintre evoluţiile care au loc în domeniile energiei şi schimbării climatice şi impactul acestora asupra consumatorilor vulnerabili din spaţiul UE, în scopul identificării unor soluţii adecvate la nivel european”, precizează comunicatul MAE.

Agenda reuniunii CAG a inclus prezentarea priorităţilor Preşedinţiei slovene a Consiliului UE, un schimb de opinii cu privire la agenda adnotată a reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie a.c., precum şi o discuţie referitoare la continuarea coordonării, la nivelul UE, în contextul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, pe agenda reuniunii au mai figurat: o dezbatere cu privire la programul legislativ al Comisiei Europene, în contextul publicării Raportului anual de prognoză şi a scrisorii de intenţie cu privire la priorităţile pentru anul 2022, precum şi o informare cu privire la derularea Conferinţei privind viitorul Europei. Comisia Europeană a informat statele membre cu privire la stadiul relaţiilor dintre UE şi UK.

În contextul prezentării formale a programului Preşedinţiei slovene a Consiliului, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat sprijinul României faţă de priorităţile pe care această Preşedinţie le-a formulat pentru semestrul în curs, cu accent pe consolidarea rezilienţei Uniunii, atât în plan intern, cât şi al acţiunii externe, inclusiv din perspectiva lecţiilor desprinse din criza generată de pandemia de COVID -19.

„Referitor la evoluţiile determinate de pandemia de Covid-19, secretarul de stat român a subliniat necesitatea continuării asigurării unei cât mai bune coordonări la nivelul UE, în măsură să asigure un răspuns rapid şi eficient al statelor membre la provocările pe care această pandemie continuă să le genereze.

În cadrul discuţiilor, au mai fost abordate aspecte privind adaptarea măsurilor la contextul epidemiologic actual, având în vedere rata de vaccinare la nivelul UE şi dimensiunea internaţională, în contextul necesităţii sprijinirii statelor terţe cu capacităţi reduse pentru îmbunătăţirea accesului la vaccinuri”, menţionează comunicatul MAE.

Cu referire la agenda digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea stabilirii unui cadru clar, cu o abordare politică mai accentuată, a dezbaterii pe această temă. În context, a reiterat sprijinul pentru obţinerea de progrese în dosarele legislative pendinte, subliniind şi importanţa consolidării rezilienţei în domeniul securităţii cibernetice.

Totodată, cu privire la agenda externă a Uniunii, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanţa unei bune pregătiri a viitorului Summit al Parteneriatului Estic şi a stabilirii unei viziuni strategice, pe termen lung, post 2020 a Uniunii Europene în relaţia cu statele PaE, precum şi a unor obiective concrete care să fie realizate de către acestea.

Oficialul român a arătat că viitoarea Declaraţie a Summit-ului trebuie să transmită un semnal clar statelor partenere, de solidaritate cu acestea, îndeosebi în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri