Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru îi va propune lui Cîțu vaccinarea obligatorie, pentru anumite categorii de persoane

nelu tătaru

Consilier onorific al premierului, Nelu Tătaru a declarat marți, în exclusivitate la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați. „Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale”, a spus Tătaru.

Într-un interviu acordat jurnalistului Adrian Cojocaru, la DigiFM, Nelu Tătaru susține că România se află în prezent într-un val patru, care este mai agresiv decât primele două, motiv pentru care sunt necesare măsuri urgente de stopare a răspândirii Covid-19.

Tătaru a spus că intenționează să îi propună premierului Cîțu să existe vaccinare obligatorie la categorii esențiale sau testare săptămânală.

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale.

Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival”, a declarat Tătaru.

„În această categorie intră tot ce înseamnă persoane vârstnice, HIV/SIDA, bolnavi oncologici, transplantați, imunodeprimați. Aici sunt cei pe care trebuie să îi avem în vedere într-o primă fază. Nu putem opri pandemia, dar putem limita numărul de decese și numărul de internări în Terapie Intensivă. Aceste măsuri merg sau converg spre acest deziderat”, a mai spus acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri