Caută
Close this search box.

Peste 1,2 tone de cocaină provenind din America de Sud, confiscată la bordul unui velier în largul Canarelor

O încărcătură de peste o tonă de cocaină a fost confiscată săptămâna aceasta de către poliţie şi vamă, la bordul unui velier, în largul Insulelor Canare, a anunţat duminică Ministerul spaniol al Finanţelor, relatează AFP.

Confiscarea a avut loc la 20 septembrie, la bordul unui velier care naviga în apele internaţionale, la vest de acest arhipelag turistic situat în apropierea coastei de nord-vest, la Oceanul Atlantic, precizează ministerul.

În cursul operaţiunii, efectuată în comun de către vamele spaniolă şi franceză, s-au descoperit peste 1.200 de kilograme de cocaină provenind din America de Sud, destinată Peninsulei Iberice.

Marfa ”se afla pe puntea” vaporului, care ”naviga fără pavilion”, potrivit ministerului, care precizeazăcă a reperat această ambarcaţiune, a cărei naţionalitate era ”necunoscută”, ”cu ajutorul cooperării internţaionale”.

Potrivit ministerului, două persoane se afau la bordul velierului, la momentul interceptării – un spaniol şi un italian.

Amândoi bărbaţii au fost reţinuţi ”fără să opună rezistenţă”, mai precizează ministerul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri