Caută
Close this search box.

Peste 3.300 de elevi, de preşcolari şi 1.192 de angajaţi din învăţământ au făcut COVID

Un număr de 3.362 de elevi şi preşcolari şi 1.192 de angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19, a transmis, miercuri, Ministerul Educaţiei.

„Având în vedere ca perioada de incubaţie este de maximum 14 zile, precizăm că cea mai mare parte a acestor infectări confirmate a fost determinată de activităţile din ultimele zile ale vacanţei de vară, anterior începerii şcolii cu prezenţă fizică”, potrivit Ministerului Educaţiei.

Sunt 2.749 de clase/grupe care au activitatea didactică suspendată faţă în faţă.

În a 10-a zi de la începerea cursurilor cu prezenţă fizică faţă în faţă, potrivit raportărilor centralizate la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, situaţia epidemiologică din mediul şcolar este următoarea:

– preşcolari/elevi confirmaţi COVID-19: 3.362 (peste 1/1.000 în rândul elevilor);

– Angajaţi din învăţământ confirmaţi COVID-19: 1.192 de persoane (peste 4/1.000 în rândul personalului din învăţământ);

– Clase/grupe cu activitate faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 2.749;

– Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 69.301 (2,36%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri