Caută
Close this search box.

Portugalia are cea mai mare rată de vaccinare COVID-19 din lume

vaccinare

Portugalia este acum țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, potrivit cifrelor din Our World In Data. România ocupă în prezent penultimul loc din UE la imunizarea împotriva COVID, înaintea Bulgariei.

Aproximativ 84% din cei 10,3 milioane de locuitori ai Portugaliei sunt acum complet vaccinați. Aceasta este cea mai mare rată din lume, înaintea Emiratelor Arabe (80,8%) și Singapore (77,3%) și cu mult înaintea celor 61,6% pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

O mare parte din meritul acestui succes în Portugalia îi revine unui singur om: contraamiralul Henrique Gouveia e Melo, scrie Euronews.

Ofițerul marinei a devenit un nume familiar de când a preluat conducerea vaccinării în februarie, apărând în mod regulat la televizor pentru a răspunde îngrijorărilor publicului cu privire la programul de vaccinare.

„Am câștigat o bătălie. Nu știu dacă am câștigat războiul împotriva virusului. Acesta este un război mondial”, a spus el.

Gouveia e Melo, în vârstă de 60 de ani, a mărturisit că înlocuirea unei persoane numite politic, care a demisionat după trei luni, pe fondul informațiilor că au fost vaccinate persoane care su sărit coada, a fost „intimidantă”.

Obiectivul Portugaliei de a inocula pe deplin 85% din populația sa este acum la îndemână și se așteaptă relaxarea măsurilor impuse pentru a reduce răspândirea bolii, scrie AlephNews.

Restricțiile de la frontieră sunt în prezent în vigoare, cu excepția persoanelor care călătoresc din statele membre ale Uniunii Europene/Spațiul Economic European, precum și din alte 20 de țări, inclusiv SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Singapore, cu condiția să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ. Toți trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor.

Restricțiile de capacitate sunt, de asemenea, în vigoare pentru baruri, restaurante, locuri culturale, dar și la evenimentele de familie, cum ar fi nunți și botezuri. Un Certificat de Sănătate COVID este necesar pentru a avea acces în anumite locuri sau la evenimente mari, cursuri, săli de sport și restaurante, pe timpul weekend-ului și de sărbători legale.

Odată cu creșterea numărului de vaccinări rata infecției COVID-19 dar și spitalizările din această cauză au scăzut la cel mai mic nivel de aproape 18 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri