Caută
Close this search box.

Procesul atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015 începe la Paris

20 de acuzaţi – 14 prezenţi, 6 absenţi, presupuşi morţi – vor fi judecaţi începând de miercuri 8 septembrie pentru presupusele lor roluri în pregătirea şi executarea atentatelor din 13 noiembrie 2015 care au provocat 130 de morţi şi vreo 400 de răniţi. Pe perioada celor aproximativ 8 luni cât va dura procesul, autorităţile au instaurat un permitetru de securitate extrem de strict în jurul Palatului de justiţie din Paris, anunță RFI.

Mare parte din dispozitivul de securitate este ţinut secret. Ce se ştie însă şi a fost dealtfel comunicat cu insistenţă şi din timp de Prefectura de poliţie din Paris este că un larg perimetru de securitate va fi instaurat în jurul locului în care se vor desfăşura audienţele. Ile-de-la-Cité şi mai exact Palatul de Justiţie care se află pe această insulă din inima Parisului va semăna cu o cetate asediată. Sute de poliţişti, jandarmi şi forţe speciale de elită vor fi desfăşuraţi în zonă şi în incinta Palatului. Toate străzile adiacente, cele care înconjoară clădirea istorică, sunt interzise circulaţiei auto de marţi până vineri şi în unele zile de luni – zilele când are loc procesul – iar pietonii – localnici sau turişti – vor fi supuşi unor controale stricte – palpare, control bagaje, etc.

Image source:
Vasile Damian/RFI

Accesul la cele două monumente vecine Palatului de Justiţie – Sainte-Chapelle şi Conciergerie – vor rămâne deschise doar pentru cei care dispun de bilete de intrare cumpărate dinainte.

In fine, se vor crea culoare de circulaţie şi intrări distincte pentru cei care vor să acceadă în Palat sau la monumentele istorice. Părţile civile, avocaţii şi jurnaliştii au accesul lor, magistraţii procesului pe al lor, ceilalţi magistraţi şi angajaţi ai Palatului vor penetra pe o a treia intrare iar celor veniţi la alte procese şi marelui public li s-a rezervat o a patra poartă.

Nu în ultimul rând – dar aici este cea mai mare parte a secretului – de două ori pe zi – la venire şi la plecare – convoaiele cu acuzaţii – 11 după gratii, în diverse închisori din zona Parisului – vor intra si iesi pe intrări, culoare şi tuneluri special amenajate şi păzite de importante forţe ale unităţilor antiteroriste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri