Caută
Close this search box.

Sfârșitul erei Angela Merkel: Prima femeie cancelar s-a aflat timp de 16 ani în fruntea Germaniei

Angela Merkel – prima femeie cancelar şi primul politician din estul Germaniei care a ajuns să conducă guvernul federal – s-a aflat în fruntea Germaniei timp de 16 ani. În toată această perioadă nu a fost scutită de crize, atât în plan intern, cât mai ales în plan european.

Angela Merkel, născută în 1954, a fost fizician înainte de a intra în politică. Și a devenit rapid cunoscută pentru felul calculat în care lua decizii.

„Această tendință de a comunica într-un mod controlat face parte din stilul ei politic – felul ei de a-și păstra întotdeauna în minte scopul final. Dacă vă întrebați unde vreți să ajungeți, vă gândiți cum vă poate ajuta comunicarea să obțineți acel rezultat. Așa că încercați să evitați comunicarea prematură și pripită”, spune Mathis Feldhoff, jurnalist la ZDF.

La începutul carierei politice, Angela Merkel nu a acordat prea multă importanță propriei imagini publice. Nu avea nicio preocupare pentru coafura și ținuta potrivite în fața camerelor.

„A trebuit să învețe aceste lucruri. A trebuit să învețe că aparițiile publice atent organizate, aparițiile discrete, au făcut-o să pară mai puternică, dar și mai inabordabilă și respectată”, spune Mathis Feldhoff.

Când a preluat mandatul de cancelar, Angela Merkel spunea că germanii au multe reușite și, dacă le stă ceva în cale, depășesc obstacolele.

Într-adevăr, Angela Merkel a depășit orice obstacol. De la fata lui Helmut Kohl – cum era numită, fiind favorita legendarului cancelar german – Merkel s-a impus pe scena politică. A preluat partidul și, fără nicio problemă, s-a debarasat chiar de mentorul ei, Helmut Kohl.

În 2005 aproape că pierduse alegerile, a ajuns cancelar la limită. Puțini credeau că va rezista mai mult de un mandat. Dar, cu tact, calm și diplomație, Angela Merkel a navigat prin toate crizele. A devenit „mutti Merkel”, cum o alintă germanii, iar în plan european a fost, incontestabil, cea mai influentă voce.

Citește și: Cine va fi succesorul Angelei Merkel? S-au încheiat alegerile în Germania

Mai ales în timpul crizelor financiare prin care a trecut Uniunea.

A fost criticată de mulți germani, dar și de câteva țări europene pentru că, practic, a impus primirea migranților, în timpul crizei refugiaților din 2015. A fost și mai e criticată pentru faptul că s-a purtat cu mănuși cu Vladimir Putin, inclusiv după anexarea Crimeii, ba chiar este arhitecta controversatului proiect ruso-german Nord Stream 2. În 2019 au fost speculații privind starea de sănătate a Angelei Merkel, după ce a tremurat necontrolat în câteva ocazii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri