Caută
Close this search box.

Supraviețuitor Covid, internat la ATI: „Discutau asistentele cu colegul de pat, iar după 20 de minute era mort”

Platforma RO Vaccinare a prezentat experiența „supraviețuitorului din ATI”, Josef Balla. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din Cluj-Napoca, a stat mai mult de o lună internat în spital cu COVID inclusiv la ATI, după ce s-a infectat în noiembrie anul trecut.

Josef Balla a vorbit cu emoție despre colegii săi de salon care au murit.

Josef Balla, supraviețuitor Covid
Foto: Ro Vaccinare

Bărbatul a stat o săptămână acasă, sub medicație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire. În UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI, potrivit Hotnews.

„Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”, a povestit Josef Balla.

Conform RO Vaccinare, chinul omului a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă. Acum, toată familia s-a vaccinat. El și cele două fiice cu Pfizer, iar soția, cu AstraZeneca.

Balla are și un îndemn: „În afară de vaccin, altă soluție nu avem. Este singura șansă să scăpăm”.

„O poveste tristă cu final fericit, dar multe povești au avut un sfârșit tragic. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!”, transmit reprezentanții CNCAV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri