Caută
Close this search box.

Veşti bune de la Guvern despre compensarea preţului la energie şi gaze

energie

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că vineri ar urma să fie aprobată ordonanţa de urgenţă prin care se acordă o compensare la facturile de gaze şi energie electrică.

Într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern, premierul a precizat că este nevoie de un Cabinet cu puteri depline, având în vedere măsurile care trebuie adoptate în perioada următoare.

„Avem nevoie de un Guvern cu puteri depline, sunt multe lucruri de făcut în perioada următoare, nu ne permitem nici măcar o zi fără guvern, adică trebuie să aprobăm, pe de o parte, şirul de ordonanţe şi hotărâri de guvern care vin împreună cu PNRR-ul; pe de altă parte, eu sper că până vineri să aprobăm ordonanţă de urgenţă – vinerea o să fie următoarea şedinţă de guvern – ordonanţă de urgenţă prin care acordăm o compensare a preţului la factura din iarnă la energie şi la gaze, dar nu avem timp până săptămâna viitoare, până marţi, să facem schema pentru companii mici şi mijlocii, ceea ce iarăşi va fi o problemă în perioada următoare.

Din punctul nostru de vedere, este iresponsabil ceea ce se întâmplă în Parlamentul României astăzi. Aş putea spune că cei care vor să dea jos guvernul României astăzi aruncă ţara în haos şi condamnă românii într-o perioadă dificilă”, a spus premierul.

Întrebat cu cine va negocia susţinerea Guvernului, în contextul moţiunii de cenzură, premierul a replicat că nu poate să îşi dezvăluie strategia.

„Eu cred că există şi parlamentari responsabili în Parlamentul României şi cu aceia vom discuta. Parlamentari care pun mai presus de interesul personal, de interesul de partid – interesul românilor”, a afirmat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri